Vară, august concedii, distracție, vacanța, ... dar nu pentru toată lumea. Așa se pare că se apropie sfârșitul de săptămână în care va avea loc finala națională de pescuit sportiv din România (cel mai așteptat concurs de pescuit staționar).
Cum ne-am obișnuit de ceva vreme, concursul va fii organizat la Giurgiu pe canalul dunării, loc satisfăcător din aproape toate punctele de vedere ale concurenților. Accesibilitate foarte bună, multe sortimente de pești, fără riscuri suplimentare ca malul alunecos de pe betoanele barajelor de acumlare (ca la tileagd, bezid sau focșani), din păcate pentru concurenții din nordul și nord vestul țării este un pic departe.
Concursul se va desfășura în trei manșe a câte trei ore în trei zile. Fiecare zi se va ține o manșa cu o pregătire de maxim două ore. Din cele trei manșe, una va fii pescuit în stil liber iar două manșe în stil precizat (roubissianne și match, ( a la engleze ).
Data de desfășurare a concursului va fi 21-24. august. 2008.
În data de 21 va avea loc sosirea concurenților, prezentarea locului concurs și un antrenament oficial de trei ore, după care va avea loc o ședință în care se va discuta detaliile concursului.
În date de 22, 23, 24 vor avea loc manșele de concurs cu o pregătire de 2 ore. În data de 24, dupămasa, se va face premierea concurenților și masa festivă.
Speciile de pește cel mai frecvent găsite în ani trecuți au fost: plătica, carasul, babușca, obletele, văduvița și în unele cazuri și niște ciortănei mici.
Favoriții și in acest an sunt, ca de obicei: Benzar Zolt, Vargics Mihaly, Orosz Attila, Popa Dragos, Mateiescu Constantin, dar nu trebuie să uităm și restul concurenților care au muncit din greu sa ajungă în finala A anul acesta sau să rămână acolo anul trecut.
Vom revenii cu detalii.
|