Ingrediente:
1 șalău (circa 2 kg) , cel mai bine dacă este proaspăt,
600 gr roșii,
5 cepe roșii mari,
2 ardei grași,
100 ml ulei,
100 ml vin alb sec,
2 linguri oțet,
2 linguri făină,
1 ardei iute,
2 foi de dafin,
10 boabe de piper,
1 lămâie,
1 pătrunjel,
piper,
sare.
Preparare:
Curățați peștele, spălați-l și tăiați-l în felii groase de circa 2 degete.
Dați feliile prin făină, apoi prăjiți-le în ulei, câte 5 minute pe fiecare parte până se fac un pic crocante.
Separat, într-o altă tigaie căliși ceapa tăiată ți când aceasta s-a înmuiat, puneți făina rămasă și mai lăsați pe foc un minut după care îl stingeți cu 100 ml de apa, amestecați bine si răsturnați totul într-o tavă adâncă.
Puneți în tavă roșiile, curățate de pieliță și tăiate feliuțe, ardeiul gras tăiat și foile de dafin.
Puneți bucățile de pește în tavă peste ceapă, turnați peste ele sosul de roșii, adăugați oțetul, boabele de piper, ardeiul iute tocat mărunt, vinul și puneți sare si piper după gust.
Puneți tava la cuptor, la foc potrivit, pentru 30 de minute.
Serviți pestele cald, decorat cu feliuțe de lămâie, și pătrunjel tocat mărunt, presărat pe deasupra.
|