Din rețeaua hidrografică a țării noastre, 18000 km sunt formați din râurile montane, ceea ce reprezintă cca. 15 % din întreaga țară.
Regiunea apelor de munte este de altfel și zona în care conviețuiesc specii de pești, din care majoritatea fac parte din familia Salmonidelor, Timalidelor și Coregonidelor, adaptate la condițiile și particularitățile acestor zone.
apele de munte se caracterizează în general printr-un volum mai redus de apă, cu terenuri variate, în general accidentate, străbătute de ape tumultuoase reci, foarte bogate în oxigen (peste 12-15 mg oxigen/litru), dar sărace în săruri minerale (10-100 mg/litru), cu albia în general pietroasă¬-nisipoasă.
Pe parcursul anului, apa se menține în general la temperaturi scăzute, astfel că vara nu depășește 10-15 ° C, iar în sezonul rece nu coboară sub 2° C. Temperatura apei este în general uniformă pe verticală, ca urmare a unei adâncimi reduse și este transparentă până la fundul albiei
Aceste cursuri de ape au obișnuit o viteză de deplasare mare și ca atare, posibilitatea de viață a florei și faunei este săracă și limitată. Cu toate acestea, la nivelul pietrelor, se dezvoltă unele specii de alge, iar în apropierea malurilor și unele componente vegetale specifice zonei reci
Nu este lipsit de interes să amintim și de prezența unei faune acvatice, chiar dacă este mai săracă, dar bine adaptată la aceste condiții vitrege.
Între pietre și respectiv plantele din aceste zone, putem întâlni unele mici viețuitoare, cum sunt puricii, răcușorii, larvele de insecte, a căror conformație corporală este adaptată astfel încât să le permită să supraviețuiască într-o apă cu deplasare rapidă și puternică.
Datorită vitezei mari de deplasare a apei, aceasta nu îngheață nici chiar în sezonul rece, sau îngheață doar pe anumite porțiuni.
Pe lângă pâraiele și râurile de munte, în aceste zone mai întâlnim și lacurile montane naturale sau artificiale, care prezintă următoarele caracteristici: ape reci, limpezi, cu adâncimi variabile (5-50 m), alimentate fie de pâraie, fie din topirea zăpezilor. Sunt sărace în faună acvatică, bine oxigenate și cu densitate redusă a peștilor.
Regiunea apelor de munte se diferențiază în două zone relativ distincte, care pe lângă particularitățile parametrilor mediali se delimitează și din punct de vedere al ponderii diferitelor specii de pești.
Zona păstrăvului, situată la altitudinea cea mai înaltă, cuprinde o rețea de pâraie de munte începând de la izvoare și până în regiunea submontană, unde cursul de apă și-a mai domolit viteza de deplasare și uneori a părăsit pădurea.
O altitudine exactă nu poate fi precizată, deoarece ea variază în funcție de caracteristicile masivului muntos, de parametri mediali sau de alți factori de influență.
Astfel, spre exemplu, în unele bazine hidrografice, salmonidele se opresc ca răspândire la 500-800 m altitudine, pe când în altele, pot să coboare chiar până la 200 m (Timiș).
Cursurile de apă au un curent rapid, străbat porțiuni cu pantă mare, cascadele altemând cu porțiuni unde apa este mai adâncă și mai liniștită. Fundul este bine acoperit cu bolovani de diferite dimensiuni și pietriș.
Din rețeaua hidrografică montană totală, circa 10 % reprezintă mediul ideal pentru creșterea păstrăvului indigen și a altor specii de pești iubitoare de apă rece și bine oxigenată.
Încadrat într-un peisaj de basm și frumusețe, cu o cromatică extrem de largă și variată, păstrăvul indigen (Salmo trutta fario) tronează, avându-i ca parteneri de viață pe păstrăvul fântânel (Salvelinus fontinalis), boișteanul (Phoxinus phoxinus), grindelul (Nemachilus barbatulus), zglăvoaca (Cottus gobio), lostrița (Hucho hucho) și lipanul (Thymallus thymallus).
Zona lipanului
Pe o treaptă mai jos, curentul apei este mai puțin tumultos, debitul mai mare, gropi mai importante, apa bogată în oxigen, limpede, dar un pic mai caldă comparativ cu cea din zona păstrăvului. Albia este ușor nisipoasă, iar flora și fauna acvatică mai bine reprezentată (fig.lO.)
Adâncimea apei poate ajunge în unele locuri chiar la 0,9-1,0 m, cu temperatura de 10-15 o C vara și cu 8-10 mg oxigen/litru. apar pe traseu frecvent acele "bulboane", care reprezintă locuri ideale pentru pești atât pentru refugiu în caz de pericol, cât și pentru o hrănire mai abundentă. Alături de lipan mai putem întâlni lostrița, mreana vânătă, cleanul, grindelul, mihalțul, zvârluga și uneori chiar scobarul sau știuca.
Primăvara și toamna, datorită topirii zăpezilor de pe versanți sau datorită ploilor torențiale, apa poate deveni tulbure pe durate mai scurte sau mai lungi de timp sau poate chiar să iasă din matcă pe timp limitat.
Zona păstrăvului de lac Așa cum precizam ceva mai devreme, pe lângă pâraiele și râurile de munte, în aceste zone mai sunt cuprinse și lacurile montane (naturale sau artificiale), cu ape limpezi, reci, adânc imi variabile și cu o floră și o faună acvaticil săracă. Temperatura apei este foarte constantă, rece și bine oxigenată.
Pe lângă păstrăvul de lac mai putem întâlni păstrăvul fântânel (Salvelinusfontinalis), coregonul (Coregonus lavaretus), sau unele specii de pești secundari pătrunși prin apele de alimentare, cum sunt boișteanul (Phoxinus phoxinus) și zglăvoaca (Cottus gobio), care intră de altfel în hrana păstrăvului de lac.
|
